Brain-drain sau brain-gain?

Despre fenomenul brain-drain nu s-a scris suficient, nu pentru că nu ar capta atenția specialiștilor în domeniu și nici pentru că ar fi un concept strict contemporan cu timpurile noastre.

Brain-drain sau mișcarea capitalului uman (human capital flight) este, după cea mai simplă definiție, transferul constant (drain=scurgere) de personal cu înaltă calificare(brain=creier) din anumite țări, în general mai puțin dezvoltate către altele, mai puternice economic.

De la prima vedere, definiția accentuează latura economică a fenomenului- statul care primește forța de muncă are un potențial economic mărit de chiar cel care o pierde. Prin urmare, brain-drain-ul este partea emigrării care cuprinde persoanele cu înaltă calificare, cu studii universitare. De aici vine dificultatea cuantificarii acestui fenomen, deoarece majoritatea statelor dispun de date statistice generale referitoare la emigrare, dar nu dispun de statistici defalcate care să cuantifice gradul de educație al emigranților.Deși fenomenul este cunoscut din antichitate (ex-celebrul filozof, matematician, astronom, Pitagora care pleacă din Samos în Crotona- sudul Italiei pentru a scăpa de guvernarea tiranica a lui Policrate), el continuă și în zilele noastre, după 1950 apărând fenomenul emigrației specialiștilor într-un nou context și la altă scară, mult mai mare.

Mai precis, originea directă a expresiei brain-drain o constituie un raport prezentat în 1962 de Royal Society din Londra referitor la plecarea oamenilor de știință și specialiștilor din Marea Britanie în SUA.

Începând cu anii 70, bibliografia pe această temă a devenit tot mai abundentă, mai ales în statele europene afectate direct. Deși inițial fenomenul a fost examinat aproape în exclusivitate din perspective economice, luându-se în considerare diferențierile între ”puterea mușchilor” și ”puterea creierelor” (brain power), odată cu clarificarea rolului capitalului uman în economie, conceptul este privit mai ales din perspectiva sociologică.

Dacă ar fi să simplificăm lucrurile, principala cauză este dorința firească a individului de a a găsi perspective, recunoaștere, câștiguri mai mari și un standard de viață mai bun, chiar dacă pentru asta trebuie să plece în străinătate. Pe de altă parte, putem considera că sunt cauze generale și cauze particulare specifice anumitor țări sau situații.

Situația este mult mai complexă, cauza nefiind una singură, studii mai aprofundate ale fenomenului identificând două tipuri de cauze, cele din țara de origine care împing spre emigrare și, pe de altă parte, factori din țara primitoare, care atrage imigranți. Acești factori sunt numiți în literatura de specialitate ”push-pull factors” (factori de respingere-atracție)  ”Contează dacă oamenii inteligenţi pleacă în număr aşa de mare? Pentru lumea luată ca întreg, este bine ca cei mai înţelepţi să îşi exercite abilităţile acolo unde obţin recunoaşterea cea mai mare. Dar acest lucru nu  este adevărat pentru ţările individuale care pierd o parte importantă din clasa  de mijloc educată… Pe lângă pierderea producţiei potenţiale, adăugaţi pierderea  cauzată de migraţie. Contribuabilii din ţările în dezvoltare au plătit pentru educaţia multora din cei care pleacă… Şi emigraţia lasă în urmă mai puţini lucrători care să suporte costul îngrijirii celor vârstnici .”

Totuși, politica de blocare a emigraţiei, nu este în totalitate justificată. În ultimă instanţă, bunăstarea societăţii derivă dintr-o multitudine de elemente, avuţia materială reprezentând doar unul dintre acestea. Pentru unii indivizi, traiul într-o societate lipsită de restricţii, de genul împiedicării liberei circulaţii a forţei de muncă, poate fi suficient de important pentru a compensa o bogăţie materială mai redusă.

Pentru alţi  oameni, mediul social în care îşi desfăşoară activitatea contează mai mult decât diferenţa de avuţie materială. Cu alte cuvinte, bunăstarea este subiectivă, ea depinde de preferinţele fiecăruia, nu de condiţiile materiale întotdeauna.

Dacă e să analizăm efectele din punctul de vedere al țărilor de adopţie, acestea câstigă specialişti cu pregătire superioară veniţi gratis, statul nu a cheltuit nimic cu educaţia lor.Şi astfel cei săraci pierd şi cei bogaţi câstigă şi decalajele nu se reduc, ci cresc. Si ţările bogate beneficiare ale exodului de inteligenţa chiar încurajează fenomenul, favorizând migraţiei celor educaţi faţă de cei fără studii superioare.

Stimularea emigrării nu depinde doar de diferenţele absolute dintre câştigurile obținute în ţara de origine şi cea de destinaţie, nivelul relativ de salarizare din ţara de origine fiind destul de important.Pentru ţările de destinaţie, influxul de forţă de muncă străină este benefic pentru susţinerea activităţilor economice pe care piaţa internă a muncii nu le poate acoperi, fie din cauza lipsei de personal calificat în acele domenii, fie din lipsa interesului forţei de muncă autohtone pentru acele sectoare de activitate.Deasemenea, oferta mult mai diversificată în ceea ce priveşte calificările şi aptitudinile permite angajatorilor să găsească cele mai potrivite persoane pentru diverse activităţi economice.

De multe ori, statele membre facilitează accesul pe pieţele naţionale ale muncii pentru persoanele care au calificări înalte, cu influenţe pozitive asupra  eficienţei economice, creşterii veniturilor din anumite activităţi economice şi asupra creşterii economice în general. Surplusul de forţă de muncă nu determină  doar creşterea şi întinerirea ofertei pe piaţa muncii, ci şi creşterea consumului, deci şi a ofertei generale, rezultând creşterea PIB şi, ca o consecinţă, îmbunătăţirea nivelului de trai.

Într-un material furnizat de Deutsche Welle din 22,06,2011, se menţionează faptul că în Germania se elaborează strategii cu caracter flexibil pentru atragerea personalului cu înaltă calificare.”Astăzi ne lipsesc medici şi ingineri, mâine vom avea nevoie de specialişti în alte domenii” a explicat şeful fracţiunii parlamentare liberale, Rainer Bruderle, fost ministru al Economiei pentru Hamburger Abendblatt. Astfel doreşte Germania să-şi acopere lacunele de forţă de muncă înalt calificată.Conform cifrelor actuale difuzate de asociaţiile profesionale, Germania are nevoie, în prezent, de 73.100 de ingineri, tendinţa fiind crescătoare. Construcţiile de maşini industriale şi automobile şi sectorul electrotehnic reclamă două treimi din necesarul neacoperit. Regional, lipsa de ingineri este resimţită mai ales în landurile sudice – Bavaria şi Baden-Württemberg. Alte domenii sensibile sunt matematica, informatica şi ştiinţele naturii. În plus, pe lângă medici, există o continuă cerere de personal asistent pentru sistemul de sănătate şi îngrijire „Avem nevoie, pe de o parte, de pregătire profesională – inclusiv pentru cei care, la vremea potrivită, au ratat trenul educaţiei şi specializării.

Pe de altă parte, avem nevoie de imigraţie, inclusiv prin păstrarea în Germania a străinilor care studiază aici. Doar cumulându-le pe amândouă putem rezolva problema existentă şi care va aduce Germania, în acest ritm, la situaţia de a avea, în 2025, opt milioane de locuri de muncă neocupate. Dintre acestea, 2.4 milioane vor fi în poziţii ce necesită pregătire academică”, a explicat, pentru Deutsche Welle, Klaus Bade, unul dintre experţii germani în materie de studii ale migraţiei şi integrării. Dar sunt şi efecte negative asupra ţărilor primitoare, străinii acceptă salarii inferioare nativilor ceea ce poate duce la tensiuni sociale şi deranjarea forţei de muncă.

Migraţia creierelor provoacă modificări şi în cazul ţărilor care-i primesc: se modifică structura  populaţiei, se influenţează schimburile comerciale, poate creşte rata şomajului  în cadrul celor necalificaţi, iar dacă au drept de vot se poate modifica echilibrul politic.

Dacă e să privim lucrurile din unghiul țărilor de origine, acestea investesc bani publici pentru educarea tinerilor în profesii necesare societăţilor respective. La terminarea studiilor, tinerii specialişti sunt încurajaţi de ţările lor să-şi continue perfecţionarea în ţări dezvoltate economic pentru ca apoi să se întoarcă în ţară şi să fie şi mai utili şi mai performanţi. De cele mai multe ori întoarcerea nu mai are loc, specialiştii găsindu-şi împlinirea profesională şi materială în ţările dezvoltate.

România se situează sub media UE, fiind depăşită de ţări dezvoltate (Germania, Franţa, Austria), dar şi de ţări mai puţin dezvoltate (Bulgaria, Polonia, Cehia), ceea ce susţine teoria conform căreia dacă nu se creează un mediu propice pentru activităţile de cercetare, numărul specialiştilor se reduce fie datorită emigrării, fie datorită nealegerii specializării în aceste domenii.

Din totalul cheltuielilor aferente activităţii de  cercetare-dezvoltare circa 28% din fonduri sunt alocate pentru cercetare fundamentală  în România faţă de media UE 27 unde 73% din fonduri se alocă acestui tip de cercetare. Dacă ne gândim că valoarea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea pe locuitor exprimată în euro este în România de 20,6 euro (2006) faţă de 8429 euro media UE-27 ajungem la concluzia că dacă se doreşte stoparea migraţiei creierelor ar trebui revizuită această politică în corelaţie cu fiscalitatea. În timp ce în ţările dezvoltate ponderea cheltuielilor publice cu educaţia în totalul cheltuielilor publice oscilează în anul 2005 între 13,7% şi 9,5% (SUA 13,7%, circa 5,1% din PIB; Canada 12,4% , circa 4,9% din PIB; Polonia 12,6% reprezentând 5,5% din PIB, Japonia 9,5% adică 3,5% din PIB) în România ponderea în PIB era de 3,48% (datele fiind prelucrate după Eurostat) De multe ori un factor ce determină migraţia  creierelor este şi cel care se referă la fiscalitate, respectiv la presiunea fiscală resimţită de contribuabil,  comparativ cu satisfacţia resimţită de acesta cu privire la utilizarea bunurilor şi serviciilor publice. Prin prisma impozitării veniturilor persoanelor fizice apreciem că România, prin practicarea unei cote procentuale proporţionale de 16% ar putea fi considerată un spatiu optim de desfăşurare a activităţii comparativ cu alte ţări ale  Europei.

România nu numai că nu atrage creiere, ci le pierde, de exemplu numărul studenţilor care aleg să-şi continue studiile în alte ţări UE este în creştere faţă de numărul celor care doresc să studieze în România, situaţie ce se regăseşte la nivelul  întregii UE. România se află în situaţia de a-şi regândi componentele sistemului educaţional (inclusiv cercetarea)

Un studiu recent (2008 – 2009)　realizat la Centre d’Etudes Prospectives et d’Informations Internationales(CEPII) ne arata cat de importantă este  încă – pentru noi Europenii, problema pe care ei, realizatorii studiului o numesc „crucială” a exodului celor mai valoroși intelectuali din Europa. Se vorbeşte acum despre cât de acută a devenit “revarsarea” inteligenţelor spre acelaşi capăt de lume ca şi în urma cu 100 de ani – Statele Unite ale Americii. Doar că acum, privim acest fenomen în lumina  “Societatii si Economiei bazate pe Cunoastere”.Cum sunt implicate Statele Unite ale Americii în fenomenul “Brain drain”? Ce îi atrage pe specialiştii din statele Uniunii Europene (acest studiu se referă mai ales la ţările din UE) și ce caută ei, dar nu găsesc în Europa? Şi nu în cele din urmă – ce costuri / beneficii apar pentru USA datorită importării acestor lucrători, dar şi care este impactul asupra ţărilor “exportatoare” asupra capitalului lor uman?

Fenomenul migraţiei este complex.  Datele prezentate sunt destul de sumare, fenomenul în sine fiind prea amplu pentru o abordare la acest nivel. Pentru înţelegerea sa este nevoie să se deruleze în continuare proiecte de cercetare la nivel internaţional, pentru a fi surprinse mai bine cauzele reale ale fenomenului. Globalizarea este procesul creşterii interdependenţei pieţelor în lume, proces accelerat în ultimele două decenii odată cu dezvoltarea tehnologiilor care permit oamenilor să călătorească, să comunice şi să facă afaceri mult mai uşor. Cele mai importante dezvoltări tehnologice care au facut posibilă globalizarea şi au accelerat-o au fost în domeniul telecomunicaţiilor şi în special Internetul. Problema exodului de creiere devine importantă pentru educaţie ca factor esenţial al dezvoltării umane, migraţia exodului de creiere neputând fi controlată de către sistemul de educaţie, însă situaţia exodului de creiere ar putea fi monitorizată prin politici guvernamentale, orientate spre analiza proceselor migraţioniste şi educaţionale. Soluţiile posibile în problema brain – drain au în vedere
modalităţi de implementare a reîntoarcerii creierelor: fie întoarcerea în ţara de origine(opţiunea întoarcerii), fie mobilizarea de la distanţă şi asocierea la dezvoltarea ţării (opţiunea diasporei). În cazul României, soluţiile stopării exodului de creiere spre Vest vizează în esenţă contractarea principalelor cauze ale fenomenului.

Grupul antiglobalizare este reprezentat de cei ce nu pot face faţă concurenţei crescute  sau ecologişti cum ar fi Greenpeace, organizaţii ale lumii a treia sau organizaţii sindicale. Globalizarea nu este un fenomen nou, omenirea a trecut prin mai multe globalizări până acum, diferitele imperii, Roman, Islamic, Otoman, Habsburgic, Napoleonian, coloniale, sovietic etc. sau adoptarea creştinismului care a devenit o religie universală sau adoptarea alfabetului latin folosit azi la scară planetară, au fost fenomene de globalizare si au avut efecte dintre cele mai pozitive asupra evoluţiei omenirii. Aşa că de ce să ne speriem că globalizarea actuală (desigur sub alte forme si dimensiuni) ar avea doar efecte negative!

In asteptarea lui Mos Craciun

Mos Craciun, acest personaj simbolic al copilariei noastre, bun si darnic in mod neconditionat, nu ca celalalt Mos de dinaintea sa care vine la pachet si cu cate o nuielusa, simbolica si ea dealtfel, se incapataneaza sa-si faca simtita prezenta mult asteptata in ciuda perioadelor pe care le strabatem.

Ca o fi criza sau ca n-o fi, sentimentul ca putem privi viata si cu alti ochi, ne ofera prilejul de a imparti cu cei dragi noua timp, bucurii, daruri.

Departe de ratiuni si divergente religioase,  stau si ma gandesc ce fel de parinti si-ar lipsi copiii de bucuria trairii acestei sarbatori (si aici ma refer la familiile in a caror traditie intra si Mosul) ?

Paradisul inocent al copilariei, atat de trecator din pacate, ne face calatori cu gandul si cu sufletul in timp si ce poate fi mai frumos decat sa te uiti in ochii copiilor si sa-ti aduci aminte de propria copilarie !

Inchei cu niste versuri scrise de o prietena din copilarie, Simona Gradinaru (fosta), care-mi vin in minte in acest moment:

„Calci si azi pe urma pasilor de ieri,

Nu stii alte drumuri, nu ai cui sa ceri

Sa-ti opreasc-o clipa dintr-un veac ce vine.

E la fel ca ieri, dar ii spunem maine”

Craciun fericit, cald si luminos alaturi de cei dragi!

Remember

„De cînd există psihologie colectivă se cunosc cele două complexe: de inferioritate şi de superioritate. Aşa le-am învăţat la şcoală şi probabil aşa o să se înveţe şi de acum înainte.

Comuniştii au realizat însă o performanţă: au inventat şi cultivat complexul minciunii, complexul relei credinţe. Cum? Obligînd copiii de la vîrsta cea mai fragedă să mintă şi să-şi dedubleze personalitatea.”

(C. Coposu în dialoguri cu Doina Alexandru)

S-au implinit pe 11 noiembrie 2010, 15 ani de la moartea lui Corneliu Coposu, un simbol ale carui idei au fost imbratisate de unii si hulite de altii. Personal, consider ca este folositor sa ne aducem aminte, in vremurile pe care le strabatem, de un om cu un simt adanc al onoarei, al decentei care nu s-a coborat niciodata la nivelul polemicilor cu calomniatorii sai.

Sursa:

http://www.corneliu-coposu.ro/

Trick or treat

Lady Gaga isi face aparitia

 

parada costumelor

 

dancing with lady Gaga (alias domnul Catalin – directorul gradinitei)

 

vrajitoarea „fioroasa”

trick or treat

buni, uite ce am capatat!

 

the end

Tot din vacanta

In Baden – Baden am pus la bataie prea putin timp, dar suficient cat sa ne aducem aminte cu drag.

Cazinoul din Baden-Baden este din cate stiu cel mai vechi din Germania. Una din personalitatile care l-a frecventat a fost Mark Twain. Se spune ca scriitorul a fost atat de impresionat de sumele puse in joc, incat la intoarcerea acasa s-a aratat convins ca a scapat de reumatism in salile acestui cazinou. Aviz amatorilor: cazinoul este deschis 365 de zile pe an! Noi nu ne-am incercat norocul la cazinou, dar tot ne-am bagat putin nasul, dupa care am zbughit-o rapid afara. Cand ne-or rapune durerile reumatismale o sa tinem cont ca exista si metoda Mark Twain cu alte dureri si mai mari. Asa am gasit ca este mai placut si mai relaxant sa ne plimbam pe strazile cu vitrine chic pana am ajuns la baile termale, Caracalla Therme.

Stefi si-a facut si un prieten!

Un mim poleit de care la-nceput  i-a fost teama si  caruia apoi, cu putin „efort”,  i-a daruit o moneda pentru care , drept rasplata, i-a fost intinsa mana in semn de prietenie. La schimb, Stefi i-a intins timida un degetel. Ne-am plimbat alene pe stradutele inguste, in panta, calcand pe unde au trecut si Johann Wolfgang von Goethe, Nietzzsche, Thomas Mann.

Freiburgul este superb. Vremea n-a tinut cu noi, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne plimbam pe strazile Freiburgului. Oras medieval, strazile sale sunt pavate si marginite pe laterale de niste canale, prin care circula apa, se numesc Bächle. Am vazut copilasi lasati de parinti sa se joace cu piciorusele in apa ( de ploaie)  acumulata, apa fiind foarte curata acum, in timpurile medievale insa, canalele erau folosite pentru scurgerea deseurilor.

Interdictia circulatiei automobilelor in altstadt a fost dictata de mai multa vreme. Expresii gen bun simt, respect reciproc nu sunt numai teoretice aici, buna crestere tipic nemteasca pe mine personal ma impresioneaza in mod placut, dar nu vreau sa-mi mai fac inima rea. Am fost in centrul Freiburgului,pe Kaiser Josef  Straße, strada lor centrala, pietonala, strabatuta de tramvaie pe care nu le auzi decat atunci cand se afla la cativa metri de tine (asta ne facea sa fim cu ochi-n patru pe copii), silentioase, curate.

Iuliei i-a placut cel mai mult Freiburgul. Nu mai spun ca noi am prins si sezonul de reduceri, fetele au probat si au cumparat dupa pofta inimii.

Incetul cu incetul am ajuns si la Catedrala din Freiburg. Cu turnul sau de 116 m, grandioasa, superba face ca piatetele din jurul sau sa ne para mici, intime, parca esti pe o scena plina de muzicieni, turisti, gospodine, vanzatori.

In piateta de pe laterala catedralei, voia buna a acaparat cateva zeci de localnici si turisti. Buni si cu Stefi au si dansat.

Flammekuche, carnaciori de toate natiile, bere, de la capat. Flammekuche e ca un fel de pizza cu un blat subtirel cu un topping de smantana, ceapa , sunca cu care ne-am intalnit si in Strassbourg. N-a fost chiar Oktoberfest, dar a fost fain.

As mai fi vrut sa vizitez muzeul Mercedes din Stuttgart, dar am renuntat in favoarea unei zile la Europa Park. Aici, Marc s-a dovedit a fi cavalerul si ghidul perfect, cunoscand fiecare coltisor i-a aratat si i-a explicat Stefaniei fiecare „distractie” in parte.

Mie, personal, parcul mi s-a parut genial, fara sa stam prea mult la cozi, nu am putut vedea macar o treime din atractiile parcului. In Europa Park sunt vreo 130 de atractii. Iulia si Dana au incercat montagne-russe, eu nu am ce cauta in asa ceva.

Orele, zilele s-au scurs, am impresia ca timpul nu este corect. Se foloseste de noi ca sa ne faca in ciuda.

Ne-am intors in patria-muma, trecerea fiind ceva de genul: din rai in fundul iadului, nu numai Marc ne lipseste, ci in general, relatiile dintre oamenii de acolo. Am revenit rapid la „normal”, caci anormalul din tara noastra a devenit normal, atat timp cat s-a transformat in sistem de referinta de-a lungul timpului. Am ramas totusi cu bucuria de a cunoaste locuri noi si de a petrece clipe frumoase impreuna cu rudele noastre.

Si pentru ca mi-am gasit o predispozitie catre citate inchei cu ce spunea cineva mult mai destept decat mine: ” Nimeni nu are mai mare nevoie de o vacanta precum acela care abia si-a terminat-o” (Elbert Hubbard – scriitor, filosof si publicist american)

Din vacanta

” Cel care pleaca intr-o calatorie nu este niciodata acelasi cu cel care se intoarce”  zice un vechi proverb chinezesc si probabil ca de asta aveam nevoie cand am ales ca destinatie landul Baden Wurttemberg. Am lasat in urma dezbaterile interminabile pe tema sinuciderii Madalinei Manole sau despre dezgroparea osemintelor Ceausestilor sau despre candidatura lui Dan Diaconescu si am plecat „ca din pusca” in vacanta sa ne vedem verii: Iulia si Stefi pe Marc, mama pe Marina, eu pe Dana. 1h40min a durat zborul Sibiu-Stuttgart la capatul caruia am fost asteptate la aeroport de catre Iulia si de Dana (Iulia si cu mama ne-au luat-o inainte cu doua saptamani). Marc absent. ” Tradare sa fie, dar sa stim si noi!” vorba lui nenea Iancu. Un pic bosumflata din cauza absentei lui Marc, dar si un pic obosita din cauza drumului, Stefi a fost destul de tacuta in masina pana-n Offenburg. Decuplarea de la starea de bosumflici s-a produs imediat cum a facut cunostinta cu Marc. Cum Marc a-nceput sa vorbeasca ba-n romana, ba-n germana, curiozitatea de a-ntelege graiul verisorului a facut-o sa nu se mai desparta de el. Pe perioada vacantei s-au inteles neasteptat de bine care mai de care mai protector unul fata de celalalt. In fiecare dimineata, Marc se strecura in paturile nostre si ne trezea cu cate un pup dulce. Ne lipseste acum.

Avand ca priveliste Franta de pe terasa Danei, incalzindu-ne sufletele si incarcandu-ne bateriile seara de seara in decorul apusului de soare, povestind vrute si nevrute din anii trecuti, visam la strazile Strasbourgului. Asadar, primul gand, Strasbourg. La nici 40 km, Strasbourg este totusi , francez. Fiind orasul in care a fost compus si cantat prima oara imnul Frantei, este doar o intamplare faptul ca imnul national al Frantei nu e cunoscut sub numele de ” La Strasbourgeoise”; abia dupa ce a fost adoptat de voluntarii din Marsilia a devenit ” La Marseillaise”. Pentru germani, locuitorii Strasbourgului sunt francezi in stilul lor de viata,  iar pentru francezi, locuitorii Strasbourgului par usor prea ordonati, ca germanii, nu? Localnicii se considera intai de toate alsacieni, iar apoi, cum e si firesc, europeni. Strasbourg, orasul de la rascruce in traducere germana (Stras-burg), a fost de-a lungul timpului un oras mult ravnit si cucerit pe rand de romani, alemani, huni, apoi pasat intre francezi si germani.

Strazile pulseaza de viata. In schimbul a 8,40 euro pentru adulti si 4,20 euro pentru copii, ne-am plimbat cu Batorama,vaporasul care ne-a dus prin diferite cartiere ale Strasbourgului, canale inguste, din care am admirat cladiri vechi,pitoresti, poduri vechi, case vechi de cateva secole cu arhitectura aparte cu barne de lemn vopsite in culori inchise contrastand cu albul peretilor.

Punctul de atractie al copiilor a fost ecluza cu porti de lemn, veche de doua secole care, din momentul in care se inchid, datorita apei care se acumuleaza, au facut vaporasul sa se ridice la nivelul superior. Copiii ne cer fel de fel de explicatii, noi incercam sa-i lamurim in timp ce facem eforturi disperate sa mai beneficiem de o ureche pentru a mai prinde ceva informatii prin casca.La putin timp dupa ecluza, Stefi a adormit. Asa se face ca la finalul plimbarii, Stefi avea iarasi bateriile incarcate.

Ne-am afundat iarasi in furnicarul care dadea farmec stradutelor pavate avand drept tinta Catedrala Notre – Dame, a opta minune a lumii, cum era numita in timpul Renasterii sau a doua din cele mai vizitate catedrale din Franta, dupa cea din Paris. Bineinteles ca am stat sa prindem si spectacolul Orologiului Astronomic care are loc doar o data pe zi, la 12h30min, ora Strasbourgului.

O legenda spune ca inginerului care a conceput orologiul i-au fost scosi ochii pentru a nu mai crea ceva mai minunat (un alt fel de legenda a mesterului Manole), dar acesta s-a razbunat sub pretextul unui ultim reglaj, distrugand cea mai mare parte a orologiului. Este doar o legenda. Orologiul este rodul unei colaborari intre ceasornicari elvetieni, sculptori, pictori si artisti, matematicieni, tehnicieni.

Indica ora, calendarul laic si cel bisericesc si da indicatii astronomice (eclipse de Soare, de Luna). la ora 12h30min incepe defilarea celor 12 figurine metalice reprezentandu-i pe cei 12 apostoli trecand prin fata lui Isus.

Catedrala este superba, grandioasa, cu vitralii impresionante,noi  nu ne-am urcat in turn,desi ar fi trebuit, dar trebuia sa mai lasam ceva si pentru urmatoarele vizite.

Despre gastronomie… Exista chiar si o vorba (strasburgheza, evident) care spune ca in Franta se mananca bine, in Germania se mananca mult, iar la Strasbourg se mananca mult si bine. Multe specialitati alsaciene, multe restaurante ce servesc fel de fel de specialitati.

Cu Gigi Becali nu ne-am intalnit, in schimb l-am vazut in toata splendoarea sa pe toate posturile TV cand ne-am intors.

Timpul petrecut aici a fost insuficient, am parasit Strasbourgul cu gandul ca trebuie sa revenim.

Ca sa inchei prima povestire tot cu un proverb, ebraic de data asta,  spunem  asa : „Indiferent ce se intampla, o calatorie iti ofera intotdeauna o poveste de spus” , asa ca mai avem de povestit.

Sinceritate? Modestie?

– Mami, Sasha e mut?

– Nu, nu este mut. Miauna, nu?

– Asta-i tot ce poate?

– Da, el nu are grai, adica nu comunica prin cuvinte asa cum doar oamenii pot.

– Mami … Din tot universul asta, eu am cel mai mult grai, sa stii !

In parc

Restante

Leapsa nr1 vine de la draga mea prietena, Mihaela.

Fotografia mea preferata, nu stiu cat de reusita, dar pe care o am si pe un card personalizat, le are ca protagoniste pe Iulia si pe Stefi intr-un concediu in Grecia acum 2 ani. Eu, care am fost solo voce la parinti, am tanjit in credinta dupa o fiinta care sa-mi fie frate sau sora. Imi aduc aminte ca la 9 ani i-am scris lui Mos Craciun ( un vecin , prieten de familie care se deghiza si se chinuia in fiecare an sa  faca fericiti copiii prietenilor) o scrisoare prin care-i ceream un fratior sau o surioara. Bineinteles ca am primit altceva, un aparat de proiectie de care am fost total dezamagita, desi mi-l doream foarte mult. Atunci mi s-a aprins beculetul ca nu-i treaba serioasa cu Mosul asta.  Sotia vecinului a pastrat scrisorica cu pricina pana acum cativa ani.

Leapsa nr. 2, desi dpdv cronologic ar fi trebuit sa fie leapsa nr.1 a venit tot de la Mihaela (au trecut aproape 4 luni, no comment!)

Asadar:

1. Cat din viata personala expui scriind un blog?

Destul de putin, nici nu cred c-ar fi ceva foarte interesant.

2. Cu ce iti dauneaza blogul?

Cu absolut nimic, dimpotriva. Imi ofera momente scurte de relaxare, dar mai mult de atat imi ofera posibilitatea de a cunoaste oameni minunati, locuri frumoase si este cel mai rapid si mai ieftin mod de a calatori.( Intre noi fie vorba, e adevarat ca nu se compara calatoria virtuala cu cea reala.)

3. Cu ce te ajuta blogul?

Din exces de zel am raspuns la punctul anterior.

4. Ce reactii permiti?

Pot spune ce nu-mi place. Nu-mi place agresivitatea, vulgaritatea si impertinenta.

5. Care ti-e rutina pe blogg?

Timida. Nu sunt prea sarguincioasa in ale bloggeritului. Este si motivul pentru care mi-e teama sa ma implic pe vreun forum: nu am consecventa necesara. Deocamdata.

Si cu asta , gata, mi-am terminat temele.

Cei sapte ani de-acasa – o problema?

Saptamana trecuta, la gradinita, in timp ce o pregateam pe Stefi sa intre la clasa, discutam cu bunica unui baietel, Radu, despre faptul ca pustiul, coleg de-al lui Stefi, refuza sa mai vina la gradi. Mie, noua educatoare a lui Stefi imi place foarte mult, prin urmare singurul motiv care ar explica refuzul copilului ar trebui cautat in alta parte. I-am spus bunicii sa nu lase situatia asa si ca parintii lui Radu au tot dreptul (ba chiar obligatia)  sa vada de ce stau lucrurile asa, doar stiam din propria-mi experienta ce inseamna ca un copil sa ajunga sa te roage sa nu-l mai duci la gradinita, la noi vinovata a fost o…. „muratura”.

Astazi, cand am dus-o pe Stefi la gradi, am fost martora unei scene care m-a pus pe ganduri. Ca de obicei, dupa ce am pregatit-o pe Stefi, am condus-o in clasa, i-am dat obisnuitul pupic de ramas bun, dupa care am observat ca doamna educatoare nu era in clasa, probabil o problema de cateva minute. Am decis sa mai intarzii cateva minute, am intrat in clasa. Spre fereastra, un pusti, mai firav (aveam sa aflu peste cateva clipe ca-l chema Adrian) isi „sugruma” un coleg cu mainile-nfipte in gatul lui. Radu, caci tocmai el era victima, in timp ce era zgaltait din rasputeri de pispirica, ii explica ca ” Nu e frumos sa te porti asa, Adrian!”. Desi era cu un cap mai inalt decat Adrian si mai bine dezvoltat, bietul copil ii explica in modul cel mai calm si mai civilizat posibil ca „Nu e frumos sa te porti asa.” Bineinteles ca m-am implicat, ba chiar am discutat cu educatoarea care a revenit in cateva minute. I-am facut cunoscuta discutia pe care o avusesem cu bunica lui Radu cu o saptamana inainte si stiti ce? Educatoarea era total paralela cu problema lui Radu. Am plecat la servici punandu-mi intruna intrebarea daca nu cumva exagerez eu. Stateam si ma gandeam si la servici – unde gresim noi, parintii? Sau mai bine-zis cum trebuie sa ne educam copiii?

Eu imi aduc aminte cum mama imi spunea: ” Mama, sa te porti cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tine”, dupa care venea tata si spunea: „Ba nu, sa te porti cu ceilalti la fel cum se poarta ei cu tine!” Cum e bine? E bine sa mergem la dublu? Adica sa-i invatam pe copii ambele metode si sa actioneze in functie de imprejurari? Si cum departajam aceste imprejurari sau mai bine zis cum ii invatam pe copiii nostri sa faca diferente de la caz la caz, pentru ca teorie stim cu totii, dar astfel de situatii cu care ne confruntam ne pun pe ganduri, pe mine cel putin, ma inspaimanta violenta din scoli, dar si neputinta (si indiferenta!) cadrelor didactice de a controla si de a rezolva aceasta situatie. Departe de mine intentia de a minimaliza rolul educatiei din familie si a celor „sapte ani de acasa”, nici nu pledez pentru „ochi pentru ochi”, dar nici sa ma stranga cineva de gat, iar eu sa zambesc amabil.

Un lucru este cert: fenomenul violentei in scoli, in licee ia amploare , iar  gravitatea acestui fenomen este direct proportionala cu mediatizarea sa si invers proportionala cu autoritatea profesorilor. Stiu, aceasta violenta nu s-a nascut in institutiile de invatamant, vine din afara lor, problema este ca invatamantul ca institutie nu vine cu solutii in ajutorul copiilor.