Saptamana trecuta, la gradinita, in timp ce o pregateam pe Stefi sa intre la clasa, discutam cu bunica unui baietel, Radu, despre faptul ca pustiul, coleg de-al lui Stefi, refuza sa mai vina la gradi. Mie, noua educatoare a lui Stefi imi place foarte mult, prin urmare singurul motiv care ar explica refuzul copilului ar trebui cautat in alta parte. I-am spus bunicii sa nu lase situatia asa si ca parintii lui Radu au tot dreptul (ba chiar obligatia)  sa vada de ce stau lucrurile asa, doar stiam din propria-mi experienta ce inseamna ca un copil sa ajunga sa te roage sa nu-l mai duci la gradinita, la noi vinovata a fost o…. „muratura”.

Astazi, cand am dus-o pe Stefi la gradi, am fost martora unei scene care m-a pus pe ganduri. Ca de obicei, dupa ce am pregatit-o pe Stefi, am condus-o in clasa, i-am dat obisnuitul pupic de ramas bun, dupa care am observat ca doamna educatoare nu era in clasa, probabil o problema de cateva minute. Am decis sa mai intarzii cateva minute, am intrat in clasa. Spre fereastra, un pusti, mai firav (aveam sa aflu peste cateva clipe ca-l chema Adrian) isi „sugruma” un coleg cu mainile-nfipte in gatul lui. Radu, caci tocmai el era victima, in timp ce era zgaltait din rasputeri de pispirica, ii explica ca ” Nu e frumos sa te porti asa, Adrian!”. Desi era cu un cap mai inalt decat Adrian si mai bine dezvoltat, bietul copil ii explica in modul cel mai calm si mai civilizat posibil ca „Nu e frumos sa te porti asa.” Bineinteles ca m-am implicat, ba chiar am discutat cu educatoarea care a revenit in cateva minute. I-am facut cunoscuta discutia pe care o avusesem cu bunica lui Radu cu o saptamana inainte si stiti ce? Educatoarea era total paralela cu problema lui Radu. Am plecat la servici punandu-mi intruna intrebarea daca nu cumva exagerez eu. Stateam si ma gandeam si la servici – unde gresim noi, parintii? Sau mai bine-zis cum trebuie sa ne educam copiii?

Eu imi aduc aminte cum mama imi spunea: ” Mama, sa te porti cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tine”, dupa care venea tata si spunea: „Ba nu, sa te porti cu ceilalti la fel cum se poarta ei cu tine!” Cum e bine? E bine sa mergem la dublu? Adica sa-i invatam pe copii ambele metode si sa actioneze in functie de imprejurari? Si cum departajam aceste imprejurari sau mai bine zis cum ii invatam pe copiii nostri sa faca diferente de la caz la caz, pentru ca teorie stim cu totii, dar astfel de situatii cu care ne confruntam ne pun pe ganduri, pe mine cel putin, ma inspaimanta violenta din scoli, dar si neputinta (si indiferenta!) cadrelor didactice de a controla si de a rezolva aceasta situatie. Departe de mine intentia de a minimaliza rolul educatiei din familie si a celor „sapte ani de acasa”, nici nu pledez pentru „ochi pentru ochi”, dar nici sa ma stranga cineva de gat, iar eu sa zambesc amabil.

Un lucru este cert: fenomenul violentei in scoli, in licee ia amploare , iar  gravitatea acestui fenomen este direct proportionala cu mediatizarea sa si invers proportionala cu autoritatea profesorilor. Stiu, aceasta violenta nu s-a nascut in institutiile de invatamant, vine din afara lor, problema este ca invatamantul ca institutie nu vine cu solutii in ajutorul copiilor.

Anunțuri