Acum 15 ani, cam la ora asta, plecam cu tot alaiul dupa mine (mama, tata, sot) la spital pentru a aduce pe lume un pui de om . Imi aduc aminte cum, in momentul in care am iesit din scara blocului, fulgi mari, pufosi si albi au inceput sa cearna dintr-odata ca-n basme. Sarcina fusese foarte grea, optasem pentru cezariana, d-na dr. Chilom Zizi a spus da … si a facut nu. Cand mi-am dat seama de „teapa”, am declarat ferm (pentru foarte putin timp insa) ca eu nu nasc.

Pe 01 februarie, la 6 dimineata , acum 15 ani, aveam o jucarie vie, calda si cam … agitata. Mi-am asumat dreptul de a-i alege eu insami numele care mi-a venit in cap intr-o fractiune de secunda. Nu m-am gandit la nimeni, asta a fost numele care mi-a placut mie in momentul acela si i-a placut si tatalui Iuliei. Da, habar n-am avut daca va fi fata sau baiat, pentru ca nu am vrut sa stiu, dar… noi ne-am cunoscut inainte de „debarcarea” ei in lumea mea. Noi doua am vorbit multe lucruri impreuna, aveam secretele noastre. Acestea sunt clipe magice, pe care eu personal le-as „da inapoi” dac-as putea, am nevoie de ele si ma hranesc cu ele. Exista, insa si momente urate, grele, dureroase vis-a-vis de Iulia pe care le ocolesc in felul meu. Ele imi hranesc sentimentul de neputinta si de vinovatie pe care-l voi purta cu mine pana la sfarsitul zilelor.

Eiii…! 15 ani. Asadar am ajuns la varsta cautarilor de modele, la varsta primilor ani de liceu cand ceea ce este mai important este ceea ce gandim, ceea ce simtim, ceea ce credem. Eu ii doresc sa aiba sansa de a intalni in viata ei modele care sa o ajute sa-nteleaga ca viata este asa cum ti-o faci si oameni care sa o ajute in momentele grele din viata sa – eu am avut parte de astfel de oameni, iar modelele mele cele mai bune au fost parintii mei.

Mult curaj, Iulia!

Anunțuri