Pe 18 noiembrie 1928 a fost prezentat primul desen animat cu sunet sincronizat al celui mai cunoscut soarece din lume, Mickey Mouse. Desenul animat a fost realizat de Walt Disney si Ub Iwerke, iar titlul filmuletului, Steamboat Willie, a fost o parodie dupa un film al lui Buster Keaton.

Anul acesta, soricelul lui Disney implineste 81 de ani si risca la aceasta varsta sa-si schimbe personalitatea spre a fi in trend pentru noua generatie de copii. Un pic mai artagos si mai viclean cum se preconizeaza a fi  (ma indoiesc ca la cererea copiilor), la brat cu Hannah Montana si Jonas Brothers, noul Mickey va contribui la realizarea profitului afacerii Disney in Romania.

Cu numele initial Mortimer si schimbat apoi in Mickey Mouse, interzis in Germania nazista ca „agent al decadentei americane”, interzis si de guvernul Romaniei in 1935 printr-o lege stupida pe motiv ca era „urat desenat  si speria copiii mici”, condamnat la moarte ca „soldat la Satanei” de catre Seicul Muhammad Munajid, Mickey Mouse a strabatut decenii alaturi de Donald, Minnie,  Pluto, Goofy  adunand in palmaresul sau un Oscar si o stea pe bulevardul celebritatilor din Hollywood, dar mai ales zambetele milioanelor de copii si adulti si ne promite ca va fi mai trendy de acum incolo.

Stau si ma intreb: oare ce va mai urma?

Si acum… „primii pasi in viata” ai lui Mickey Mouse  in „Steamboat Willie” – 18 noiembrie 1928:

Anunțuri