grigorescu1

„La zece ani am intrat şi eu la un iconar. Da’ era un om sucit, Dumnezeu să-l ierte, şi rar auzeai o vorbă cumsecade din gura lui. Mă punea să mătur, să-i legăn copilul, şi când vroiam să mă uit şi eu cum zugrăveşte, mă lua la goană. Numai câteodată, când îi frecam colorile, se mai îmbuna şi mă lăsa pe lângă el — atunci eram în culmea fericirii; îmi vorbea blând, îmi arăta cum se fac sfinţii, îi sorbeam vorbele şi mă uitam la el ca la un dumnezeu. După doi ani m-am întors acasă, ş-am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hăinuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu… şi cumpărau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi, şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine, şi m-a întrebat îngrijată de unde-s — că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva, şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea.” Nicolae Grigorescu

Cand, intr-un interviu, i s-a cerut lui Nichita Stanescu sa compuna o poezie scurta, dar emblematica pentru Romania, Nichita a spus:

” Eminescu,

Enescu,

Grigorescu.”

Nicolae Grigorescu se naste la 15 mai 1838 in Pitaru, jud. Dambovita, al saselea din cei sapte copii ai lui Ion si Ruxandrai Grigorescu. La 5 ani (1943) moare tatal sau, iar familia se muta la Bucuresti, mahalaua Caramidarilor, in casa unei matusi. Devine ucenicul pictorului ceh Anton Chladek. Aici se initiaza in pictura icoanelor „pictorul sfintilor vii” de la manastirea Agapia. Vinde primele icoane pentru a-si intretine familia. Isi da seama ca are lacune in tehnica sa, ca nu este suficient ceea ce stie. Solicita si  obtine pana la urma o bursa la Paris la interventia lui Mihail Kogalniceanu.  La Paris frecventeaza atelierul lui Sebastien Cornu, coleg cu Renoir, face numeroase copii ale unor opere de la Luvru, face parte din grupul pictorilor de la Barbizon. Aici isi desavarseste educatia picturala, in atmosfera cultului pentru pictura ” en plein air” alaturi de artisti impresionisti ca Jean Francois Millet, Gustave Courbet, Theodore Rousseau. Expune la Salonul de la Paris.

Simte bucuria Marii Uniri in 1859. Grigorescu ii relateaza lui A Vlahuta: ” Atunci am vazut eu ce va sa zica bucuria unui popor. Cantece, jocuri, chiote in toate partile. Isi ieseau oamenii indrum cu oala plina cu vin; care cum se intalneau luau vorba de Cuza, de unire, se imbratisau si incingeau hora in mijlocul drumului. Si era un ger de crapau pietrele. Da’ unde mai sta cineva in casa? Am vazut batrani care plangeau de bucurie.”

In 1877-1878 ia parte la Razboiul de Independenta ca pictor de front.

Din 1879 pana in 1890 pleaca si lucreaza iar in Franta, fie in Bretagne, fie in atelierul din Paris.

Revenit in tara deschide expozitii personale la Ateneul Roman intre 1891-1904.

Ultimii 17 ani si-i petrece la Campina alaturi de sotia sa Maria Danciu care i-a servit si ca model in multe din picturile sale  si Gheorghe Grigorescu  , fiul sau.

maria danciu

Timp de 18 ani , Grigorescu si Maria Danciu nu au fost casatoriti. Cu o zi inainte de moartea pictorului se oficiaza legatura si astfel Maria si Gheorghe raman singurii mostenitori legali ai averii.

Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Campina lasand neterminata, pe sevalet, ultima sa lucrare ” Intoarcerea de la Balci” care in prezent se afla la Muzeul National de Arta din Bucuresti.

Casa memoriala a fost construita chiar de artist. A ars in timpul Primului Razboi Mondial deoarece aici a fost stabilit Cartierul General German pentru intreaga zona, iar spre finalul razboiului un mare incendiu a distrus-o. Reconstructia a fost realizata de Nae Goage, ucenic al maestrului, alaturi de Gheorghe Grigorescu , fiul artistului. Muzeul Memorial a fost deschis in 1957.

Au ramas aproximativ 4000 de lucrari dupa moartea pictorului care a determinat o schimbare funadamentala  in evolutia picturii si gustului artistic in Romania.

A murit cu regretul ca ar fi putut face mai mult daca ar fi fost ajutat: ” Regret timpul pretios ce am pierdut. Daca statul mi-ar fi facut macar un modest atelier acum cativa ani, cand abia aveam cu ce trai, dar cand eram in putere, cate panze de valoare pentru neamul nostru n-as fi facut…Asa, a trebuit sa fac, cum puteam, panze pe o suta – doua de lei. Si am pierdut timp nepretuit , cu care nu ma voi intalni”.

campina

Desi vremea nu ne-a fost prielnica, noi ne-am bucurat sa ne aducem aminte, in vremurile pe care le traim (nici ele prielnice) ca au existat astfel de oameni care sa lase ceva frumos in urma lor, pentru noi si care sa infirme dezamagirea ca ” nu avem modele”.

Sunt multe materiale frumoase pe youtube, mie personal mi-a placut acesta:

Nicolae Grigorescu – picturi

La Muzeul Memorial ” Nicolae Grigorescu”

DSC01973

La mormantul familiei Grigorescu

DSC01976

Anunțuri