Stefi-si adora trotineta.
Din prima zi, prima trotineta a lui Stefi a trebuit sa fie tratata ca un nou membru al familiei, ba chiar si-a castigat rapid statutul de membru de onoare. Nu avem voie sa o clintim din ” parcarea ei”, nu care cumva sa laudam sau sa ne placa orice altceva mai mult, caci reactia este imediata : „Dar Troti a mea?”.
Trebuie spalata zilnic- prima oara i s-a facut toaleta cu servetele Pampers umede, un pachet intreg pentru rotile trotinetei- „Nu-i un sacrificiu prea mare, mami, doar trebuie sa-i placa la noi in casa.”, ba chiar cedaram primele nopti si am lasat-o sa „innopteze” langa patul Stefaniei- „Sa stie ca eu sunt stapana ei, pentru ca numai eu am grija de ea”.
Nimeni si nimic nu i-a luat locul trotinetei.
Topaitul aritmic de la inceput, de calut schiop, a fost inlocuit rapid cu fente ” faine” si frane ” smechere”.

Zilnic mergem in parc. Luam mancarea pentru porumbei, creta colorata si trotineta. Stefi adora porumbeii pe care-i hraneste constant si mamicile care-si plimba copiii si cu care nu se sfieste sa intre in vorba ” ca un om mare”.
Printre prietenii din parc este si Bobby, catelusul pekinez al unei doamne, cunostinta veche cu care Stefi are o intelegere si anume aceea de a o lasa sa-l plimbe singura pe Bobby.
” Copilaria este singurul paradis pierdut.” spunea Einstein.
Fara a umbla prea mult la sentimente, stiu ca nu trebuie sa ma gandesc la Einstein ca sa-mi dau seama ca timpul zboara nedrept de repede cateodata.
Sfarsitul zilei si intrarea in casa are cam acelasi refren. Eu mi-l aduc aminte pe al meu:

„-Irina, hai in casa!
-Mai stau putiiiin, te roog, mama!”
La Stefi rugamintea vine in alta tonalitate:
„- Inc-o tura cu trotineta, te rog, mami!”

Publicat de YSY la 22:14 2 comentari

Anunțuri